Salata De Ardei Copti Cu Masline- Din Bucataria Spaniola

Salata De Ardei Copti Cu Masline- Din Bucataria Spaniola

Roasted Pepper Spanish Salad5

Anul trecut am petrecut sarbatorile de iarna foarte diferit fata de cum le petrecem de obicei, acasa. Craciunul si Anul Nou ne-au gasit in Spania unde am calatorit cu scopul de a petrece sarbatorile impreuna cu fiica noastra care studiaza la Madrid de ceva timp. A fost prima mea vizita in Spania, asa ca am fost extrem de curioasa sa vad cat mai multe. Cum pasiunea pentru mancare nu ma paraseste niciodata, va inchipuiti ca am stat cu urechile ciulite si telefonul mobil in mana permanent ca sa iau cat mai multe notite si fotografii cu si despre bucataria spaniola.

Intre Craciun si Anul Nou am vizitat Sevilla si Granada.

Intr-una din zile, dupa ce batusem Granada de-a lungul si latul ei, vizitand Palatul Alhambra si gradinile aferente,

Alhambra PalaceOrange Tree Granada Spain

am decis sa ne oprim un pic si sa mancam pranzul la una dintre terasele apropiate de apartamentul pe care il inchiriasem pentru aceasta calatorie.

Fiecare si-a comandat ce si-a dorit, insa toti am fost de acord ca trebuie sa incercam salata de ardei copti, atat de faimoasa in toata Andalucia.

Roasted Pepper Spanish Salad

Salata este o combinatie simpla (ca mai toata mancarea spaniola) de ingrediente naturale, superbe ca aspect si gust.

Am ramas atat de indragostita de aceasta salata incat am simtit nevoia sa o reproduc acasa cu ingredientele mele si sa o impartasesc cu voi cat mai curand.

Am reusit sa o fac pentru vineri seara cand am avut musafiri la masa.

Mai intai, daca puteti sa perpeliti niste ardei grasi rosii, chiar va rog sa o faceti. Nu e nimic mai bun decat gustul ardeilor copti proaspeti.

Apoi, o sa mai aveti nevoie de niste rosii uscate la soare, dar pe astea puteti sa le sariti, daca nu le aveti la indemana.

Va mai trebuie o ceapa rosie mica si niste usturoi, pe care eu le-am taiat solzisori si le-am calit un pic in ulei de masline, doar cat sa se inmoaie.

Le-am dat la o parte si le-am lasat sa se raceasca.

Roasted Pepper Spanish Salad

Intre timp, am taiat ardeii copti in fasii subtiri.

Roasted Pepper Spanish Salad1

Intr-un bol de salata am pus ceapa si usturoiul racite impreuna cu uleiul de masline in care s-au calit.

Apoi am adaugat ardeiul copt.

Si rosiile uscate la soare taiate si ele in fasii subtirele.

Am taiat in bucati cateva masline verzi fara samburi, puteti sa le lasati si intregi in salata.

Roasted Pepper Spanish Salad3

Roasted Pepper Spanish Salad5

Am adaugat un pic de patrunjel uscat pe deasupra si un pic de sare si piper dupa gust.

Optional, mai puteti sa adaugati un fir de ulei de masline.

Bineinteles, nu uitati otetul. Amestecati din nou.

Am fiert 2 oua tari, pe care le-am taiat felii si cu care am decorat salata.

Roasted Pepper Spanish Salad9

Gata!

Am servit-o alaturi de friptura mea preferata de porc invelita in bacon. O minunatie!

Va invit si pe voi sa calatoriti culinar in inima calda a Spaniei, Andalucia si sa incercati aceasta salata! Precis nu veti regreta!

Pofta Buna!

Salata De Ardei Copti Cu Masline- Din Bucataria Spaniola
 
Author:
Recipe type: Salad
Cuisine: Spanish
Ingredients
  • 3-4 ardei grasi rosii copti taiati felii subtiri
  • 1 ceapa rosie mica taiata solzisori
  • 3-4 catei de usturoi
  • 3-4 rosii uscate la soare taiate marunt
  • 2 oua fierte tari
  • 8-10 masline verzi
  • ulei de masline
  • sare si piper dupa gust
  • un pic de otet

, , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Rate this recipe: