Astazi impartasesc cu voi o alta reteta americana favorita de chec cu dovleac nuci si stafide. Este o reteta care se face toamna, extrem de parfumata, buna si usor de facut.
Nu stiu cum ati crescut voi, dar pe vremea cand eram copil, dovleacul se manca toamna mai mult in placinte. Relatia mea cu dovleacul copt a fost oarecum neutra in rest. De cand traiesc pe pamant american insa, dovleacul a inceput sa-mi fie din ce in ce mai apropiat.
Bineinteles ca si aici se mananca mai mult in anotimpul rece, mai ales de Thanksgiving, cand desertul traditional este tarta de dovleac (sau o numesc ei pumpkin pie). Din pacate, dovleacul sau chimicalele cu gust de dovleac sunt destul de abuzate aici intre 1 octombrie si 1 decembrie si multi au ajuns sa nu-l mai agreeze.
Din fericire, aceasta reteta de chec cu dovleac contine piure de dovleac copt si este extrem de buna la gust. Comparat cu alte retete care exista pe blogosfera romaneasca, aceasta reteta are multe condimente care imbogatesc si parfumeaza checul.
Va invit sa-l faceti si sa-mi spuneti cum v-a iesit!
Sa va bucurati de el!
Chec Cu Dovleac Nuci Si Stafide

Ingredients
- 220 g faina
- 1/4 lingurita de praf de copt
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1 lingurita de sare
- 1/2 lingurita de scortisoara
- 1/4 lingurita de cardamom
- 1/4 lingurita de praf de cuisoare
- 150 g zahar
- 75 g unt gras de 80% la temperatura camerei
- 250 g piure de dovleac copt
- 2 oua batute usor
- 80 ml lapte
- 1/2 lingurita extract de vanilie
- 65 g nuci taiate marunt
- 50 g stafide
Instructions
- Incalziti cuptorul la 180C.
- Intr-un vas mediu amestecati bine faina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea, scortisoara, cardamomul, praful de cuisoare.
- Intr-un alt vas mai mare, bateti zaharul cu untul la temperatura camerei pana se deschide la culoare si devine spumos.
- Adaugati piureul de dovleac copt, si ouale. Continuati sa amestecati.
- Intr-un vas mic, amestecati laptele cu vanilia.
- Peste untul batut cu zahar si piureul de dovleac, adaugati alternativ laptele si faina pana la omogenizare.
- Adaugati nucile si stafidele.
- Turnati compozitia intr-o tava de chec unsa cu unt si coaceti la 180C pentru cel putin 1 ora sau pana cand checul trece testul cu scobitoarea(infigeti in mijlocul lui o scobitoare si daca iese curata, checul este gata)
- Scoateti checul din tava si lasati-l sa se raceasca pe un gratar.
- Pofta buna!
Leave a Reply