De abia ne-am intors din concediul de sarbatori, pe care anul acesta, ca niciodata, l-am petrecut departe de casa. Mai precis, in Spania, la Madrid, unde am vizitat-o pe fiica noastra.
Este prima oara pentru mine cand vizitez Spania si pe langa faptul ca imi era foarte dor de copila, eram teribil de curioasa sa incerc mancarea lor traditionala despre care auzisem numai cuvinte de lauda.
Am calatorit un pic in sudul Spaniei, la Sevilla si Granada, am vizitat Madridul si bineinteles am incercat, cat de des am avut ocazia, mancarea traditionala spaniola. Am fost extrem de impresionata si mi-a mers drept la inima faptul ca mancarea care se serveste in restaurantele din intreaga Spanie, este extrem de simpla si gustoasa. Retete care poate par banale pentru unii, cum ar fi paste cu rosii si sunca, sau salata ruseasca, se intalnesc peste tot. Daca ar fi dupa mine, asa ar trebui sa mancam mereu, indiferent ca gatim acasa sau mergem la restaurant. Retete simple, delicioase, cu ingrediente de calitate, sunt tot ce ne trebuie ca sa ne hranim sanatos.
In una din escapadele noastre prin Madrid, ne-am oprit la un restaurant in centru sa mancam. Mazarea verde cu sunca si ou, sau Guisantes con jamon y huevos este unul dintre felurile de mancare pe care le-am incercat in ziua respectiva.
Stiu ca si in Romania, mazarea este una dintre legumele care se mananca des si cu placere si s-ar putea ca aceasta reteta sa vi se para banala. Poate totusi ca reteta aceasta va fi de folos catorva dintre voi, interesati in bucataria spaniola.
Reteta originala se face cu jamon serrano, pe care daca-l gasiti de cumparat, il recomand cu incredere pentru ca mancarea sa va iasa cat mai autentica. Daca nu aveti jamon serrano, faceti ce am facut si eu…folositi sunca, orice fel va place, taiata marunt.
De asemenea, varianta incercata de noi la restaurant a avut ou in ea, adica oua jumari maruntite si amestecate cu mazarea, insa daca preferati fara ou, faceti a doua varianta intalnita, un ardei rosu taiat marunt si calit impreuna cu ceapa, la inceput. Amandoua variantele sunt perfect acceptate.
Acestea fiind zise, sa ne apucam de treaba.
Am taiat marunt ceapa, usturoiul, ardeiul rosu gras si sunca .
Am incalzit niste ulei de masline intr-o craticioara si le-am adaugat pe toate calindu-le usor, cat sa se inmoaie si sa-si dezvolte aroma.
Am adaugat mazarea. Poate fi proaspata sau congelata, ce aveti la indemana. Eu am folosit congelata.
Am adaugat un pic de apa, cat sa fiarba, doar vreo 2-3 linguri, nu mai mult. Ideea e sa fie o mancarica foarte scazuta, fara mult lichid.
Am adaugat sare si piper dupa gust.
Am lasat-o sa fiarba inabusit, la foc mic, acoperita, pana cand i-a scazut lichidul .
Noi am mancat-o ca atare, dar se poate servi si ca garnitura langa orice fel de carne.
Sotul meu a gustat mancarea si mi-a zis ceva de genul: “Damn, woman, de ce trebuie sa fie asa de buna mazarea asta? As putea sa mananc intreaga cratita la o sigura masa!”
Sper sa va placa si voua!
Pofta buna!
Mazare Verde Cu Sunca- Reteta Spaniola
Ingredients
Instructions
Leave a Reply