Cine nu a incercat macar o data combinatia asta, nu stie ce a pierdut. Dupa mai bine de o luna de munca intensa (ne-am mutat intr-o locuinta noua), am simtit nevoia sa evadez un pic din cotidian si sa produc niste trufe nerusinate care ar trebui sa fie ilegale, la cat de bune sunt.
Baconul usor afumat, imprietenit cu ciocolata neagra este o combinatie perfecta, sau cum spune americanul: a match made in heaven! Dragoste puternica, ce sa zic! Daca mai arunci in combinatie si vreo cateva linguri de whisky (de data asta m-am purtat execrabil si am furat cateva linguri din whisky-ul preferat al sotului, unul greu de gasit pe aici, usor afumat si cu aroma de artar), ajungi la perfectiune. Nu ne puteam opri din mancat! Noroc ca trufele au foarte putine calorii si nu e problema daca mananci 5 sau 7 sau 10 dintr-o singura lovitura! :-))
Partea cea mai buna la reteta asta e ca trufele sunt asa de usor de facut, ca n-ai cum sa dai gres cu ele. Stiu ca poate pentru multi romani, combinatia e ciudata, insa credeti-ma, aici, in SUA, baconul e la loc de cinste in multe retete, fie ele sarate sau dulci. Exista restaurante unde meniul este alcatuit in jurul bacon-ului. Asa cum noi iubim slaninuta cu ceapa rosie, asa si americanul iubeste baconul…si zicala romaneasca cum ca “porcul e cea mai buna vegetala” nu poate sa fie decat adevarata pentru iubitori si mai ales cunoscatorii din lumea intreaga, nu?
Anyway, sa revenim la oile noastre, sau mai bine zis la baconul nostru. Am avut in casa o punga de 1 kg de bacon taiat felii, numai bun de gatit. De obicei il cumparam de la un magazin de produse bio si pentru ca magazinul e cam departe de casa, cumparam in cantitati mai mari, portionam si bagam la congelator pentru mai tarziu.
Am luat cateva felii de bacon gata prajite, rumene si crocante si le-am taiat foarte marunt.
Avem nevoie de frisca lichida, ciocolata neagra in cantitati egale si cateva linguri de whisky, bourbon sau rom, ce va place. Precum v-am mai spus, eu am atacat cu nesimtire sticla preferata de whisky a sotului, care nu s-a suparat dupa ce a gustat din trufele cu pricina despre care vorbim aici.
Am incalzit frisca lichida pana la punctul de fierbere, apoi am adaugat-o peste ciocolata neagra. Am lasat combinatia neamestecata pentru vreo 2-3 minute, ca sa se patrunda ciocolata, apoi am mixat cu un tel pana cand totul a capatat un aspect lucios si matasos. Asta este de fapt un ganache simplu de ciocolata folositor in nenumarate retete de dulciuri.
Adaugati bacon-ul taiat marunt si amestecati ca totul sa se combine. Lasati sa se raceasca vreo 10 minute, apoi adaugati si alcoolul preferat.
Bagati bolul la frigider pentru vreo 3-4 ore (stiu, e greu, eu am dat vreo 15 ture pe la frigider in timp ce se racea chestia, in speranta ca se raceste mai repede), apoi cu ajutorul unei lingurite formati bilute de dimensiunea dorita si tavaliti-le prin cacao. Unii mai cu rabdare pot sa le dea prin ciocolata temperata, dar la ce pofta mi-a fost, cacao a fost mai la indemana. Se pot tavali prin nuci sau chiar prin….ce credeti? Bacon marunt….da, ati auzit bine…nebunia merge la maxim!
Abia acum sunt gata de mancat! Se pastreaza in frigider, dar se servesc la temperatura camerei. Have fun, dar nu le mancati pe toate dintr-o data! Si dati si la prieteni..sau la dusmani…dupa nevoi…:-)
Trufe de Ciocolata cu Bacon si Whisky
Ingredients
Instructions
Leave a Reply